Ce am spus la Ultimul Sunet (in romana)

This is the speech that I gave at the last bell ceremony at my school in Mereșeni on May 31, 2007. I'm sure my Romanian isn't perfect, but this is how I said it.

90 de ani în urmă, un scriitor american, Robert Frost, a scris o poezie care se numește "Drumul Neluat". Se începe așa:

Două drumuri s-au separat într-o pădure galbenă,
Și parîndu-mi rău că nu puteam să merg pe ambele
Și să fiu un călător, mult timp am stat.

Doi ani în urmă, eu am stat, gândându-mă la viitor, vădând două drumuri: un drum în America, cu o viață cunoscută și comodă, și un alt drum în Moldova, o țară străină în care nu aș știe limba, nu aș fi alături de familie și prieteni, și aș primi o zecime de salariu. Trebuia să aleg un singur drum. Ați putea să spuneți că eu am luat drumul neasfaltat.

21 de luni în urmă, am stat aici cu voi prima dată în fața școlii. Pentru voi, eu am fost un străin, și pentru mine, voi ați fost mai multe de 250 de fețe necunoscute. Dar incet, incet, am învățat numile tuturor elevilor mei. Voi repede v-ați deprins cu metoda mea de predare, și din cauza ospitalității voastre, după numai câteva luni m-am simțit ca acasă.

În al doilea an, am avut noroc să vă învăț și informatică. Mi-a plăcut să vă văd folosind calculatorul, înțelegînd un instrument care, pentru mulți din voi, a fost ceva nou în viață. Mi-a plăcut tot să vorbim la lecție în limba voastră că să știu mai bine personalitățile voastre. Sunt mulți copii și adolescenți minunați aici în școală, și sunt mulțumit că am putut să vă cunosc.

M-am uitat aseară la câteva poze din anul școlar trecut, și nu mi-a venit încredere cât de mult v-ați schimbat. În pozele mele, Denis Boincean este un baiățel mic și nedisciplinat, dar anul acesta s-a slăbit la față, s-a crescut, și a fost un lider adevărat la lecții de informatica, dar tot rămâne puțin șmecher. Ion Cătană din pozele mele este un elev pe care îl dedeam afară în aproape fiecare zi, dar anul acesta el întotdeaună facea tema pe acasă și leniștia clasa când era gălăgioasă. Când eu am sosit în sat, Tanea Cazanji și Doina Bufteac erau fete liniștite și pasive, dar s-au transformat în timpul de doi ani că să fie două din cele mai active eleve. Mă uit la elevii din clasa a 6a și îmi pare că toți s-au crescut cel puțin trei centimetri.

Acestea sunt numai câteva exemple de schimbările care am văzut în doi ani de zile. Fiecare din voi s-a crescut, s-a maturizat, a avut experiențe și bune și rele, și a învățat multe lucruri noi despre viață.

Când mă gândesc la toate lucrurile care eu am învățat de când am venit aici, mă gândesc la poezia aceea, a lui Robert Frost, despre două drumurile într-o pădure. Frost a terminat poezia cu cuvintele acestea:

Două drumuri s-au separat într-o pădure, și eu--
Eu l-am luat pe acela mai puțin călătorit,
Și asta a contat cel mai mult.

Eu nu am luat drumul mai ușor, dar mă bucur acum pentru că pe drumul acela am sosit în satul acesta și la școala aceasta, care adevărat a devinit a doua casă a mea. Dacă nu aș fi luat drumul mai greu, mai puțin călătorit, nu aș fi ajuns aici niciodată, și niciodată nu aș fi făcut cunoștință cu toți voi.

Peste aproape două luni, m-întorc în America. O să-mi fie dor de voi, și o să vă țin minte întotdeaună. Vreau să vă rog un singur lucru: să nu uitați cuvintele lui Robert Frost. Lumea este foarte mare, și voi o să aveți mai multe drumuri posibile în viață voastră decât parinții și bunicii voștri au acum. Sper că voi întotdeaună veți lua drumul mai puțin călătorit. Eu așa am făcut, și asta a contat cel mai mult.

Vă mulțumesc de nou că m-ați facut mereu că să mă simt acasă, și vă doresc mulți ani de învățămănt, sănătate, bucurie, și succes. Mulțumesc.